Roland Garros își cunoaște prima semifinalistă. A prins careul de ași fără set pierdut și cea mai importantă victorie e la #20 mondial

Roland Garros își cunoaște prima semifinalistă. A prins careul de ași fără set pierdut și cea mai importantă victorie e la #20 mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Madison Keys (23 de ani, 13 WTA) este prima semifinalistă de la Roland Garros. A treia cea mai bine clasată jucătoare din Statele Unite ale Americii a respectat calculele hârtiei și a câștigat, marți, scor 7-6(5), 6-4, duelul jucătoarelor născute în 1995, contra Iuliei Putințeva (Kazahstan, locul 98 WTA).

La două zile după ce a zâmbit pe lângă Mihaela Buzărnescu în optimile de finală, „Madi” pornea ca mare favorită în fața colegei de generație care a „aterizat” în faza sferturilor de finală cu eticheta de mare surpriză a turneului. Însă tenacitatea și determinarea Iuliei au contat mai mult decât se credea inițial, iar povestea meciului s-a scris la limită, în două seturi strânse, după o oră și 25 de minute. Prima care a „lovit” a fost Putințeva, cea care a găsit cheia pentru a sparge serviciul redutabil al americancei. S-a întâmplat în fatidicul game șapte din primul set, iar break-ul i-a dat ocazia să servească pentru prima manșă și să ajungă la un set de o mare, mare performanță. Dar Keys s-a redresat, a făcut break-ul, a urcat nivelul de joc și a avut două șanse de set, la 6-5, nefructificate însă. A urmat un tiebreak început bine de Putințeva, dar terminat la superlativ de Keys, care a fugit cu primul set, 7-6  în 51 de minute.

Pe un val de încredere dat de succesul din finalul primei manșe, Keys a continuat să fie agresivă, a servit la un nivel impecabil, iar rezultatele au venit în același game șapte. Break la 30, urmat de două game-uri solide de serviciu și Madison e în a treia semifinală de Grand Slam a carierei, după 7-6, 6-4 și un joc care o transformă în pretendentă la trofeu. Mai mult, americanca nu a pierdut niciun set la această ediție a Openului Francez, dar la fel de adevărat e că a întâlnit o singură jucătoare de top 20, pe Naomi Osaka, în turul al treilea.

Dacă Putințeva rămâne cu cea mai bună performanță a carierei, Keys își consolidează renumele de tenismenă care produce un joc teribil pe cele mai mari scene ale sportului alb. Acum, americanca a ajuns cel puțin în semifinalele a trei dintre cele patru turnee de Grand Slam (la Wimbledon are „doar” sferturi) și așteaptă câștigătoarea meciului Sloane Stephens – Daria Kasatkina pentru a-și afla adversara din penultimul act. În cazul în care Stephens triumfă, Keys va fi pusă față în față cu compatrioata împotriva căreia a pierdut finala de la US Open 2017.

Parcursul lui Madison Keys până în semifinale:

  • Turul I: 6-3, 6-3 cu Sachia Vickery (SUA, 76 WTA)
  • Turul II: 6-4, 6-1 cu Caroline Dolehide (SUA, 125 WTA)
  • Turul III: 6-1, 7-6 cu Naomi Osaka (Japonia, 20 WTA)
  • Optimi: 6-1, 6-4 cu Mihaela Buzărnescu (România, 33 WTA)
  • Sferturi: 7-6, 6-4 cu Iulia Putințeva (Kazahstan, 98 WTA)
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×